Lespezi - Călţun. Peretele nordic

Aflat la aproximativ 2.500m altitudine (vf. Lespezi 2.517m), peretele nordic ce se lasă spre lacul Călţun, este un obiectiv atractiv iarna, pentru cei care iubesc frigul, zăpada şi căţărarea mixtă în teren de aventură (mobile, pitoane, şuruburi de gheaţă...)

Tăiat pe orizontală de o serie de brâne acoperite cu zăpadă (ce permite ieşirea din perete, în caz de nevoie) şi brăzdat pe verticală de numeroase culoare ce pătrund printre treptele stâncoase (uneori cu gheaţă!), în perete există în acest moment, doar 2-3 linii deschise: un traseu ce urcă de-a lungul unui culoar de gheaţă, în stânga refugiului (cum priveşti peretele) şi alte două linii cu ieşire comună, în partea dreaptă a refugiului.

Scurt istoric
Prima tentativă de a urca acest perete a fost făcută în 1961, de către alpiniştii sibieni conduşi de Toma Boerescu. Lipsa de echipament i-a împiedicat însă, să depăşească o mare porţiune de gheaţă din mijlocul peretelui, fiind nevoiţi să traverseze spre dreapta, către Hornul Călţunului.

În 1983 Ted Tomov şi Dinu Răducu încearcă să urce peretele, dar înrăutăţirea condiţiilor meteo îi determină să traverseze spre dreapta, la rândul lor, spre Hornul Călţunului, fără să reuşească să iasă din perete.

Abia după 11 ani, în martie 1994, echipa Dinu Răducu şi Cornel Sain reuşeşte să urce o primă rută în perete, pe o scurgere de gheaţă aflată în stânga refugiului.
Un an mai târziu, echipa Gabi Stana şi Petre Octavian urcă peretele pe traseul nefinalizat din 1983. Iar după alţi aproape 10 ani, în 2003, echipa Petre Octavian şi Teo Crăciunescu parcurg un culoar de gheaţă aflat tot în dreapta refugiului, pe traseul botezat "Magic Line".

Recent (13-15 ianuarie 2009), împreună cu Cristian Negoiţă (Kaiacu`), am urcat peretele nordic pe o linie interesantă, ce coincide parţial cu „Magic Line” şi „Stana – Petre”.
Noi am încercat să mergem cât mai vertical posibil, pe o linie destul de clară.

Acces
Baza de plecare pentru peretele nordic din căldarea Călţunului, îl reprezintă refugiul Călţun (2.135m), la care se poate ajunge fie din direcţia sud (Piscul Negru), fie din direcţia est, pe creastă (Bâlea Lac).
De la refugiu până la intrarea în traseu, se fac aproximativ 15-20 minute, în urcare pe grohotişul acoperit cu zăpadă de la baza peretelui.
Traseul începe pe un horn clar (atunci când nu este cu gheaţă), puţin dreapta faţă de maximul curburii pe care o face baza peretelui (vezi foto).
Obstacolele întâlnite de-a lungul acestui traseu pot varia, în funcţie de condiţiile meteo, de la gheaţă lucie la mixt sau stâncă curată.

Date tehnice
Denumirea traseului: peretele Călţun, varianta Anghel - Kaiac;
Dificultate: 3A, M4, 300m, 50-70 grade, mixt, 7 lungimi;
Tip de asigurări: pitoane, mobile, ancore de zăpadă, şuruburi de gheaţă
Echipa: Marian Anghel, Cristian Negoiţă (Kaiacu`), Galaţi, cap schimbat

Lungimea 1 (50m)
Primii metri pe gheaţă (un şurub), apoi se intră în hornul blocat de două mici surplombe. Asigurare la stâncă (am găsit un piton ruginit "in situ"), la mobile şi pitoane bătute şi scoase.
Această lungime coincide cu "Magic Line", numai că dacă premiera s-a făcut pe gheaţă, noi acum am mers pe mixt.
Ieşirea din horn am făcut-o prin stânga. După horn, am făcut o traversare dreapta pe zăpadă şi direct în sus. Regruparea la stâncă (friend + ancoră de zăpadă).
Aceasta este una din lungimile cheie ale traseului.

Lungimea 2 (50m)
În sus, uşor dreapta, peste o limbă de gheaţă. Se urcă de-a lungul unei rampe de zăpadă / gheaţă ce se curbează uşor spre stânga. Curând ieşim pe o brâna îngustă unde am găsit un IUS.
Aici noi am traversat uşor dreapta, apoi am urcat direct în sus, pe o faţă verticală, mixtă, fără asigurări. Regruparea am făcut-o pe brâna de deasupra pasajului, la stâncă (3 pitoane bătute şi scoase).

Lungimea 3 (35m)
Deşi există un culoar în stânga, cu zăpadă (poate gheaţă, în anumite momente), noi am preferat să urcăm pe un horn stâncos aflat câţiva paşi în dreapta.
Fără a întâlni obstacole deosebite, ieşim într-o brână cu zăpadă mai lată, pe care urcăm uşor dreapta. Regrupăm la stâncă.

Lungimea 4 (50m)
Din această regrupare există mai multe variante de înaintare:
- stânga extrem: culoar de zăpadă (gheaţă), pe care urcă „Magic Line”;
- uşor stânga şi în sus, de-a lungul unui horn stâncos, varianta noastră;
- traversare dreapta, pe brână şi apoi în sus;
După ieşirea din horn, pe linia aleasă de noi (3 pitoane), se urcă pe o rampă de zăpadă, ajungând la baza unui uriaş S, vizibil de la refugiu, unde se regrupează (ancoră de zăpadă).

Lungimea 5 (50m)
Se urcă rampa de zăpadă spre dreapta, ce formează prima parte a S-ului. Apoi se urcă direct în sus şi spre stânga uşor, pentru ca în partea finală să traversăm iarăşi spre dreapta. Ca asigurări intermediare, pe această lungime am folosit doar 3 pitoane, toate recuperate.

Lungimea 6 (50m)
Direct în sus, apoi după ce se iese într-o brână, la baza unui horn surplombat, se traversează stânga aproximativ 10m. Se regrupează comod, pe o brână mică, sub un bolovan (2 pitoane bătute şi recuperate).

Lungimea 7 (35m)
Este lungimea finală, ce ne scoate din perete. Traversăm uşor stânga şi în sus (pasaj aerian, cu risc de cădere factor 2), apoi urcăm de-a lungul unui horn cu un mic pasaj surplombat, din fericire cu numeroase posibilităţi de asigurare.
După surplombă traversăm uşor stânga, apoi o rampă de zăpadă ne scoate din perete. Regruparea se face la pioleţi sau la ancoră de zăpadă.

Retragerea
Ca în orice traseu alpin, ieşirea din perete nu înseamnă şi terminarea problemelor.

Pentru retragere spre refugiu, va trebui să urcăm spre vârf (aproximativ 10 minute). Vârful de 2.517m este marcat de o stea metalică, montată în 2005.
Continuăm să mergem pe creastă, în coborâre de data asta. La un moment dat, spre stânga pleacă o creastă secundară, pe care o depăşim (atenţie când este ceaţă!) şi continuăm să mergem paralel cu muchia ce cade în gol, spre căldarea Călţunului.
În scurt timp ajungem într-o şa, de unde coboară spre dreapta, Hornul Călţunului (2A).
Pitonul de rapel este în peretele din partea dreaptă, la înălţimea omului.
De aici, noi am făcut un rapel de 50m, dar se poate face şi din două bucăţi.

Făgăraşi. Piciorul Bălăceni

Munţii Făgăraşi reprezintă, pentru puținii alpiniști români, un teren de joacă relativ virgin. Asta din mai multe cauze: lipsa unor pereţi mari, compacți şi verticali, dificultatea relativă a accesului în zonă şi mai ales roca - şist cristalin - parţial friabilă şi neprietenoasă cu pitoanele.

Cu toate acestea, începând cu parcurgerea creastei Arpăşel (1912), mai multe muchii şi feţe au fost urcate pe trasee tehnice, atât de alpinişti români cât şi străini.

În ghidul „Munţii Făgăraşului” (editura BelAlpin, 2000), Andrei Beleaua a identificat 62 de trasee tehnice în tot masivul, cu gradele între 1A-5B.

Cu excepţia faimoasei Arpăşel – Vârtopel, de-a lungul creastei făgărăşene mai există alte două zone „mai des” frecventate de alpinişti: zona Negoiu-Călţun şi zona Bălăceni (valea Sâmbăta), amândouă pe partea nordică.

Colţul Bălăceni (2.196m) mărgineşte estic Fereastra Mare a Sâmbetei, având următoarele trasee (în ordine cronologică):
- Coman-Welkens (4A, Ionel Coman-Roland Welkens, 1967);
- Muchia NV (3A, de fapt o versiune mai uşoară a traseului din 1967);
- Muchia Colţului Bălăceni (5B, Mircea Opriş, Liviu Ciucăşel, 1974);
- Diedrul Mare (4B, Dan Florescu, Andrei Beleaua, 1987).

De la baza Colţului Bălăceni pleacă spre vale o coamă stâncoasă, relativ distinctă, care se evită de toţi cei care au ca obiectiv impresionantul perete.
Această coamă, botezată de noi „Piciorul Bălăceni”, este fragmentată în alte două segmente de către un culoar de zăpadă (iarna!) şi reprezintă un loc frumos de joacă pentru cei atraşi de zăpadă/mixt, frig şi vânt, mobile şi pitoane.

Pe faţa vestică a Piciorului Bălăceni, am urcat împreună cu amicul Cristi Negoiţă (Kaiacul), un traseu nou care, până la urmă, a ieşit cu mult mai lung decât estimasem noi „ochiometric”...: cinci lungimi (trei de perete, două de creastă).

Acces:
De la cabana Sâmbăta se merge pe poteca spre Fereastra Mare a Sâmbetei, aproximativ o oră jumătate (pe zăpadă bună), până în căldarea superioară (Căldarea Bună). De aici părăsim poteca spre stânga şi ne îndreptăm spre baza versantului vestic al piciorului Bălăceni (5 minute).
Traseul urcă pe faţa înierbată cea mai compactă şi cursivă, în partea dreaptă a unei muchii stâncoase şi fragmentată.

Lungimea 1 (60m)
În prima parte a lungimii, se urcă direct în sus, pe perne de iarbă, folosind ca asigurare mici ţancuri stâncoase. Eventual, se pot bate 1-2 pitoane în puţinele fisuri existente.

În a doua jumătate a lungimii, pătrundem într-un horn stâncos în interiorul căruia nu există multe variante de asigurare.

La ieşirea din horn se regrupează. Aici am lăsat un piton P intrat excelent. Se mai pot bate şi alte pitoane, dacă este cazul.

Lungimea 2 (35m)
Se continuă ascensiunea pe verticală, având ca reper un mic horn stâncos şi surplombant, care poate fi abordat direct sau ocolit pe partea dreaptă, pe o muchie stâncoasă destul de expusă.

Acest obstacol este „pasul cheie” al traseului. Deasupra hornului, deşi mai este coardă disponibilă, se poate regrupa comod, la un ţanc.

Lungimea 3 (45m)
Există două variante: în sus, pe un jgheab cu stâncă şi iarbă sau ocolind pe partea dreaptă, pe o faţă cu zăpadă/iarbă. După aproximativ 45m, regrupăm la un mic ţanc, chiar în creasta bătută de vânt.

Lungimea 4 (50m)
Următoarea lungime este de creastă, parcurgând cu atenţie spre dreapta, muchia înzăpezită cu porţiuni dezgolite de stâncă.

După ce ieşim într-o mică şa, va trebui să urcăm o faţă stâcoasă uşor căzută, de aproximativ opt metri, care se termină într-o muchie ascuţită.
Urcăm pe muchie câţiva metri, într-o bavareză spectaculoasă cu pioleţii agăţaţi de muchie şi picioarele pe perete, apoi traversăm şi coborâm pe partea opusă.

Suntem nevoiţi să regrupăm, deoarece trecerea muchiei determină o frecare suplimentară a corzii.

Lungimea 5 (35m)
Ultima lungime constă în parcurgerea unei creste orizontale, pasajul cel mai dificil fiind depăşirea unui ţanc stâncos, pe care-l ocolim pe partea stângă iniţial, apoi îl încălecăm şi descăţărăm pe partea opusă. Se regrupează în zăpadă, în şaua de obârşie a unui culoar ce ne readuce la baza peretelui.

Date tehnice
Numele traseului: Piciorul Bălăceni
Dificultatea: 2B românesc, 140m, 5 lungimi
Premiera: Marian Anghel, Cristian Negoiţă, cap schimbat, ianuarie 2008
Tip de asigurări folosite: mobile, pitoane.