.JPG)
Pe 30 iulie 2007, Alex Gavan a urcat în stil alpin, vf. Gasherbrum I (8068m). La scurt timp, pe diferite site-uri şi liste de munte româneşti, a fost difuzat anunţul public:
„Premiera romaneasca in stil alpin in Karakorum-Himalaya. La numai 25 de ani, alpinistul Alex Gavan escaladeaza fara oxigen si fara serpasi al doilea optmiar: Gasherbrum 1-8068m... In acelasi timp, s-a reusit prima ascensiune in stil alpin a unui varf de peste 8000m de catre un alpinist roman...”
Personal, pe Alex Gavan l-am cunoscut acum mai mulţi ani, când am stat de vorbă în faţă la InterContinental şi mi-a povestit câte ceva din planurile alpine pe care le avea în cap. Unele deja le-a pus în aplicare şi foarte bine!
Întotdeauna când, în diferite ştiri montane, văd afirmaţii de genul „primul...”, „cel mai rapid...” şi altele similare, sunt puţin circumspect. Asta pentru că, în lungul mai multor ani, am observat tendinţa multor alpinişti români (şi poate nu numai a noastră) de a ignora voit (pentru reclamă) sau nu (lipsa de informaţii) ce s-a petrecut în trecut şi de a considera că totul a început cu şi de la noi...
Astfel, la anunţul public difuzat de Alex, mi-am adus aminte de ascensiunea lui Mihai Cioroianu pe Gasherbrum II, din 1998, despre care am scris acum vreo 7 ani în urmă...
Data: Sâmbătă, 4 Aug 2007
Felicitari lui Alex pentru ascensiunea reusita si stilul abordat!
Din cate imi aduc eu aminte, in stil alpin a fost urcat si Gasherbrum II, de catre Mihai Cioroianu si inca un italian (Angelo... imi scapa numele acum). Este vorba de anul 1998 parca si atunci, ascensiunea lui Cioroianu a fost "recunoscuta" ca cea mai rapida din sezon (vezi revista "HIGH Mountain Sports" - UK), tocmai datorita stilului abordat.
Ca atare, in locul lui Alex (sau cine se ocupa de comunicarea cu media), as fi mai prudent in a repeta fraza "prima ascensiune in stil alpin a unui varf de peste 8000m de catre un alpinist roman" deoarece ar fi un fals evident...
Sper ca aceasta greseala sa nu fie preluata de partenerii media ai expeditiei, in goana lor dupa "premiere" si "recorduri" senzationale.
Întors în ţară, Alex m-a contactat în legătură cu afirmaţia făcută de el „prima ascensiune in stil alpin a unui varf de peste 8000m de catre un alpinist roman...”.
Dar înainte de a discuta puţin despre „stilul alpin” şi ascensiunea lui Mihai Cioroianu, să vedem ce spun dicţionarele:
1. Dicţionarul Wikipedia (versiunea în lb. română a definiţiei complete o găsiţi chiar pe site-ul lui Alex, www.cloudclimbing.ro):
„Stilul alpin se refera la alpinism intr-o maniera suficienta, pe masura ce urca, alpinistul avand cu el toata mancarea si echipamentul, spre deosebire de stilul expeditionar classic, unde se stabilesc un numar de tabere intermediare initiale si se echipeaza muntele cu multe sute de corzi fixe pentru a usura ascensiunea...”.
2. Dictionnaire de la Montagne (ed. 1999)
“Tehnică de urcare fără a utiliza tabere succesive, corzi fixe şi porteri de altitudine. Echipa pleacă din tabăra de bază cu materialul necesar pentru întreaga ascensiune...”
Despre modul cum a decurs ascensiunea lui Mihai Cioroianu, putem afla din cel puţin două surse foarte bune: jurnalul personal, publicat în revista „ALPIN info” nr. 5-6/2001 şi un articol semnat chiar de Cioroianu, publicat în revista Munţii Carpaţi nr. 11/1998.
Revista „Munţii Carpaţi” (articol semnat Mihai Cioroianu)
„[...] Dificultatea şi viteza şi-au făcut apariţia şi în Himalaya; majoritatea expediţiilor urcă tot în stilul clasic, riscul de a face premiere fiind asumat de foarte puţini alpinişti. De asemenea, stilul alpin alpin nu este încă foarte frecvent, riscurile care trebuiesc asumate fiind enorme Există totuşi alpinişti care acceptă aceste riscuri, suind mari diferenţe de altitudine în timpi care depăşesc imaginaţia [...]
După aclimatizare, grupul expediţiei s-a împărţit în două. [...] eu am făcut echipă cu celălalt italian. Echipele s-au stabilit în funcţie de pregătirea şi mai ales, de felul cum voia fiecare să urce; noi am ales stilul alpin.
[…] În a noua zi, am plecat spre tabăra 1 (6.000m) unde am înnoptat. Plănuisem să plecăm de la 6.000m şi să suim vârful într-o singură noapte. Pe 24 iulie am început urcuşul; în cinci ore şi jumătate am ajuns la aproximativ 6.800m, locul taberei 3. Vremea s-a stricat, viscolul ne-a oprit înaintarea. Reuşim să găsim un cort gol, unde petrecem o „odihnă” cumplită. Fără apă, fără mâncare, fără sac de dormit, tremurăm convulsiv toată noaptea. A doua zi, vremea rămâne neschimbată, forţându-ne să coborâm la 6.400m. După amiază trebuie să luăm decizia finală: urcăm pe vreme rea sau renunţăm definitiv la vârf. Plecăm totuşi spre vârf!
A doua zi, aproximativ pe la ora 10, ne apropriem de vârf. [...] Vântul şi zăpada nu ne lasă să vedem nimic. Suntem sus, dar vijelia ne obligă să coborâm puţin. Scot steagul României şi facem câteva diapozitive...
[...] Dincolo de aspectul pur tehnic al unei astfel de ascensiuni, trebuie văzut implicarea fiecărui alpinist, cât de motivat este el să rişte sau să renunţe la cucerirea unui vârf.
[…] Anul acesta, Ministerul Turismului şi ziarele din Islamabad au catalogat ascensiunea noastră drept cea mai rapidă a sezonului, din munţii Karakorum. Nu este prima sau unica de acest fel, de-a lungul anilor; este o adevărată viziune asupra a ceea ce trebuie făcut în viitor. Trebuie renunţat la expediţii mamut, cu mulţi participanţi..”
Revista „ALPIN info” (jurnalul personal al lui Mihai Cioroianu):
„[…] în noaptea asta am dormit cu Flavio, unul din cei trei italieni. Celălalt, Angelo, este unul din cei mai buni din Italia. A mers şi cu Loretan şi face vârfuri în stilul „noaptea goi”, într-o zi. [...] Strategia e simplă, dacă ne ajută Dumnezeu: T1 (1-2 nopţi), T2 (1 noapte) şi întorşi în TB. Apoi, după odihnă, T1 şi direct pe vârf, noaptea şi revenit în T2.
10 iulie: Am urcat în T1 [...] T1 este considerată o TB avansată.
12 iulie: azi trebuia să urcăm în T2, dar vremea a fost la fel de rea, aşa încât am mai stat o zi aici. Statul ăsta te macină nervos, de nimeni nu-şi închipuie!...
13 iulie: Vremea este rea, dar ajungem cu bine în T2, în vreo cinci ore jumătate...
14 iulie: coborâm în T1 şi apoi în TB...
16, 17, 18 iulie: ... ninge mult, bate vântul. [...] Cred că este unul din cele mai dure lucruri, acela de a aştepta şi crede că vremea se va schimba şi vei putea porni. Nervii sunt foarte încordaţi, dar şi aşteptarea face parte din expediţie. Suntem singurii care încearcă să urce vârful în modul acesta...
23 iulie: Dormim în T1 pe o vreme bună, în sfârşit o vreme bună! La şase dimineaţa vom începe urcuşul spre taberele superioare. De acum nu mai dormim. Facem doar două ore jumătate până în T2... Ajungem seara la 22.30 în T3. Stăm în cort câteva minute după care încercăm să plecăm mai departe. Se strică iar vremea, ninge, bate vântul îngrozitor. Stăm toată noaptea şi tremurăm de frig...
24 iulie:... coborâm în T2, leşinaţi de foame şi de frig.
25 iulie: vremea este tot rea, însă trebuie să ne jucăm cartea... Plecăm din T2 la ora 7.00. Facem trei ore până în T3, plecăm mai departe la 1 noaptea. Mergem toată noaptea, nu mâncăm, nu bem, doar mergem prin viscol... La 9.30 suntem aproape de vârf... Nu putem face poze pe vârf...”
Întrebarile care se pun acum, în jurul mesei, sunt următoarele: Cioroianu a urcat vârful în stil alpin sau nu? Despre ce stil vorbeşte el în articol? Alex Găvan a afirmat eronat că este el primul alpinist român care atinge un optmiar în stilul alpin sau nu?
Cioroianu vorbeşte de a renunţa la stilul mamut, expediţionar şi a aborda stilul în care a urcat el vârful. El se referă, fără îndoială, la stilul alpin!
Pentru a lămuri şi mai bine acest aspect teoretic al alpinismului de mare altitudine, am apelat şi la doi prieteni care, datorită experienţei bogate în domeniu, îşi pot exprima opinia în deplină cunoştinţă de cauză:
(G. Dijmarescu – noua ascensiuni reușite pe Everest din zece expediții, inclusiv ascensiuni solitare și fără oxigen suplimentar):
„Detaliile sunt amănunțite si dacă sunt corecte, atunci cu siguranță nu se poate vorbi de o ascensiune in stil alpin, din nefericire, chiar dacă este vorba de un conațional. Dupa cunostințele mele si cred ca sunt bune, stilul alpin este când se face o ascensiune intr-o singura mișcare în sus, pana ce se atinge vârful. Deci, dacă se întoarce înapoi într-o tabăra inferioara, atunci se înfrânge ideea de „alpin style”. Tot echipamentul de ascensiune, inclusiv hrana se cară într-un singur „push”...
(L. Fucsko – câștigător al „Cristalului” francez, nominalizat de două ori la „Pioletul de Aur”, președinte GHM):
„Nu! Din momentul în care faci tabere intermediare, nu mai e considerat stil alpin. Stilul alpin curat, din punct de vedere etic, înseamna ca pornești de la tabăra de baza sau refugiu sau ce o fi la punctul de plecare si ajungi pe vârf dintr-un singur atac, care poate sa fie de o zi sau de mai multe zile (fără bivuac sau cu bivuac)...
Stilul alpin nu e o invenție noua deloc si de altfel, in zilele noastre, denumirea „stil alpin” este complet deformata si corupta de alpiniști „moderni " bine cunoscuți (cert ca nu utilizează tabere intermediare, dar utilizează prognoze meteo 24/24h, depozite prealabile de material, acces in elicopter, retur in elicopter, porteri pana in BC, material ultrasofisticat si lejer...etc).
Adevăratul stil alpin care trebuie sa includă o dimensiune adevarata al cuvantului „aventura si necunoscut" se practica in Alpi înainte de avea teleferice, refugii peste tot, elicoptere, meteo si material care permite sa pleci cu tot echipamentul pentru patru sau cinci zile, fara sa ai nevoie de 15 șerpași....
Deci: stilul alpin modern exista bine in reviste.... pe teren situatia e mult mai mult discutabila!
După toate cele prezentate mai sus, eu am tras următoarele concluzii:
- ascensiunea din 1998 pe Gasherbrum II, realizată de Mihai Cioroianu şi Angello Giovanetti, nu poate fi catalogată în stil alpin, reîndeplinind criteriile minime necesare pentru o astfel de ascensiune. Este clar că Cioroianu a conștientizat că a urcat pe vârf într-un mod mai altfel, nu pur expediționar... dar nici pur alpin.
- implicit, ascensiunea lui Alex Găvan pe Gasherbrum I, din vara 2007, dacă îndeplinește criteriile minim necesare, poate fi considerată prima ascensiune românească a unui optmiar, în stil alpin.
