miercuri, 9 septembrie 2009

A vorbi despre Caucaz...

...înseamnă a vorbi, înainte de orice, despre o zonă de frontieră. O frontieră geografică, culturală, politică ce împarte oamenii în două categorii: unii „în interior”, iar alţii „în exterior”.

Este o margine a Europei, unde cea mai mare parte a populaţiei locale nu şi-a găsit încă liniştea socială, specifică epocii contemporane, zbătându-se pentru a supravieţui urgiilor care se abat asupra lor. Aşa cum de altfel, a făcut-o sute de ani până acum.

A vorbi despre Caucaz nu înseamnă, obligatoriu, a vorbi doar despre Rusia – sau Federaţia Rusă cum se numeşte oficial teritoriul regiunilor din nord: Adygea, Karachay – Cherkesia, Kabardino – Balkaria, Ingushetia, Cecenia şi Dagestan.

Asta deoarece dacă partea nordică a lanţului montan aparţine azi Rusiei, partea sudică aparţine încă, în cea mai mare parte Georgiei – un stat de mărimea Elveţiei şi cu o populaţie de doar 4,5 milioane de oameni, Armeniei şi Azerbaijanului.

Tbilisi, capitala Georgiei (Tiflis – denumirea veche) este considerat cel mai frumos oraş din zona Caucazului iar Georgia – ca ţară – una din cele mai ospitaliere din lume. Acest lucru l-am sesizat şi noi când am ajuns aici, în august 2009, în momentul în care ospătarii de la restaurant au vrut să ne returneze bacşişul lăsat, fiind prea mare sau taximetriştii nu ne-au ars la banii, atunci când am făcut o cursă de noapte .
1.

Cel mai vestit obiectiv din zona montană a Georgiei, este vârful Kazbek, situat pe graniţa dintre Georgia şi Rusia, destul de aproape (aprox. 50km) de oraşul Vladikavkazi, cel mai important din zona rusească a Caucazului.


Fără să fie dificil tehnic pe ruta clasică, necesită o bună pregătire fizică şi mentală. Un aspect important de remarcat este faptul că ruta clasică pe Kazbek este ceva mai dificilă decât ruta clasică de pe Elbrus, dar mai scurtă (aprox. 1400m diferenţă de nivel de urcat/coborât, în etapa finală pentru atingerea vârfului).

Kazbek - o fotografie clasică de pe internet

Punctul de plecare pentru Kazbek îl reprezintă localitatea Stepantsminda (Sf. Ştefan, 1.700m alt.), numită în trecut Kazbegi, un mic sat de munte ce intenţionează în viitor, să se transforme în staţiune turistică. Din sat până în tabăra de bază se poate urca dintr-o singură etapă, deşi este o diferenţă destul de mare de nivel (aprox. 2.000m).


2.


„Europe started here” (Europa a început aici) este motto-ul cu care se promovează turistic Georgia şi într-adevăr, acest aspect se vede aici peste tot.

Mica biserică ortodoxă din curtea muzeului Kazbegi, Stepantsminda


Deşi a fost de peste 200 de ani eliberată de turci şi ocupată de „prietenii creştini” ruşi (din 1770), mai întâi ca gubernie a imperiului ţarist, apoi ca republică socialistă sovietică, pe vremea URSS-ului, Georgia de azi nu are multe elemente care să amintească vreo influienţă slavonă/rusească. Toate indicatoarele sunt în georgiană şi engleză, inclusiv în zona de frontieră. Populaţia locală vorbeşte în cea mai mare parte georgiana şi doar cu străinii rusa – asta dacă nu cunosc engleza deja. Practic, limba rusă şi alfabetul chirilic nu există nicăieri!


Încă 50km spre mama Rusie... frontieră închisă pentru turişti


În Tbilisi este un plăcut şi ciudat amestec de orient şi occident, de Europă modernă şi Asie tradiţională peste care, din loc în loc mai apar rămăşiţe ale trecutului sovietic recent.


„Georgienii se joacă foarte uşor cu secolele”... spunea Radu, unul din colegii de coardă cu care am mers în Caucaz, în timp ce mergeam cu marshrutka (maxi taxi) pe drumul dintre Tbilisi şi Stepantsminda.


Perfect adevărat, într-o ţară cu monumente de prin secolul IX conservate excelent!


3.


Unul din cele mai importante obiective turistice în Stepantminda este biserica Tsminda Sameba (Sf. Treime) construită în secolul XV. Este aşezată foarte fotogenic, la mare altitudine (aprox. 2.100m), având vf. Kazbek în fundal. La ea se poate ajunge atât pe potecă cât şi auto, poteca spre tabăra de bază a Kazbek-ului (cabana Betlemi) trecând pe lângă ea.




În Stepantsminda mai pot fi văzute Casa Memorială „Alexandr Kazbegi” şi Muzeul Alpinismului, dedicat lui Jagor Kazalikashvili.


4.

Denumirea oraşului Tbilisi se spune că provine de la cuvântul georgian „tbili” (cald), cu referire la izvoarele sulfuroase aflate în zona centrală a oraşului vechi.


În imediata vecinătate a izvoarelor se află o moschee, iar deasupra cupolelor semirotunde ale băilor subterane, se ridică majestos zidurile parţial renovate ale cetăţii Narikala, cu o splendidă belvedere asupra oraşului.



Cele mai vechi rămăşiţe ale zidurilor cetăţii datează din secolul IV, când cetatea era a perşilor. În secolul VIII a fost ocupată de arabi, pentru ca ulterior să fie deţinută succesiv de georgieni, turci şi perşi.



În 1827, în timpul ocupaţiei ruseşti, o mare explozie a depozitului de muniţie din interiorul cetăţii, a distrus-o în cea mai mare parte, ruinând inclusiv biserica Sf. Nicolae din interiorul zidurilor. Abia în anii `90 a fost reconstruită biserica.




5.


Poteca spre tabăra de bază a Kazbekului urcă pe o vale lină, înierbată, ce aminteşte de Făgăraşi. În spate se vede în toată splendoarea Caucazul Estic, dar Kazbek-ul apare în faţa noastră abia când ajungem în şaua Sabertse (aprox. 3.000m).



De aici, după o uşoară coborâre în altă vale, se poate campa (2.950m). Dacă nu intenţionăm acest lucru, atunci continuăm şi după aproximativ o oră, ajungem la baza gheţarului Gergeti sau Ortsveri. Ca şi pe gheţarii din Cordillera Blanca şi aici se observă efectele încălzirii globale.



După ce ocolim pe partea stângă două mari zone de crevase, prea puţin vizibile din sensul de urcare, ieşim pe morenă şi în aproximativ 30 minute ajungem la refugiul Betlemi (fosta cabană meteo), unde se poate pune cortul. Atenţie la ieşirea de pe gheţar pe morenă, unde există numeroase poduri de gheaţă subţiri, gata-gata să se prăbuşească!





6.

"Khachapuri” este un fel de plăcintă georgiană uriaşă, care se vinde în diferite variante: cu brânză dulce, sărată, cu carne sau cu fasole. Dacă mănânci aceste plăcinte într-un local mic, în sat, ai avantajul că ţi le prepară pe loc, proaspăt.


Un alt fel de mâncare tradiţională, la fel de consistentă, este „khinkali”. Acestea sunt nişte chiftele din carne introduse într-un fel de găluşcă din făină. Prin fierbere, în interiorul găluştelor se adună un sos gustos, care efectiv se soarbe.



Berea Natakhtari se găseşte din belşug, peste tot, la fel ca şi diferite tipuri de ape minerale, Caucazul fiind faimos din acest punct de vedere. Personal, mi-a plăcut apa minerală „Borjomi”, uşor sulfuroasă şi sărată, aceasta fiind şi preferata lui Lenin, acum 100 de ani.


7.


Fiind un vârf de peste 5.000m altitudine, ascensiunea Kazbek-ului presupune o perioadă de aclimatizare. Bineînţeles, există persoane care ajung seara la refugiu şi în aceeaşi noapte pleacă spre vârf. Personal, nu văd nici un motiv pentru a face aşa ceva, dacă nu eşti contracronometru. Şi nu ar trebui să fii, dacă vii tocmai aici!



Tură de aclimatizare pe morenă. În fundal, vf. Ortsveri


Pentru face vârful există mai multe rute diferite: ruta clasică georgiană (2A), faţa SE (3B), fața sudică (2B), ruta clasică rusească. Rutele clasice sunt accesibile cam tot anul, restul doar în sezonul rece, când riscul căderilor de pietre este minim. De remarcat faptul că gradele de dificultate (alpine) sunt ruseşti, adică mai dificile decât echivalentul românesc.

Faţa SE este vizibilă de la refugiu, urcând direct de-a lungul unei feţe de zăpadă/gheaţă, cu o înclinaţie de 30-45grade. Ai nevoie de doi pioleţi, ancore de zăpadă, două corzi şi un coechipier de nădejde. Ruta seamănă cu partea mai uşoară a ceea ce am făcut în vara lui 2008, pe faţa SE a vârfului Artesonraju (Cordillera Blanca, Peru).


Pentru ruta clasică, va trebui să traversăm spre vest morena gheţatului, pe curbă de nivel şi într-o uşoară urcare. După aproximativ trei ore ajungem pe platoul Maili, pe un gheţar plat, de unde ne orientăm spre nord est şi începe urcarea spre vârf.

8.

Regiunea Svaneti este în nord vestul ţării, situată între cele două zone separatiste: Osetia de Sud (la est) şi Abhazia (la vest). Este considerată cea mai izolată şi misterioasă zonă din Georgia, nefiind cucerită de un rege străin, niciodată.


Regiunea Svaneti de Sus, încercuită cu roşu

Principalul oraş din zonă este Mestia, pe valea Mulkhura, fiind înconjurat de vârfuri de peste 2.500m altitudine. Aici se află casa memorială a celui mai faimos alpinist georgian Micheil Khergiani supranumit „tigrul munţilor” de către regina Angliei, Elisabeta a II-a.


În timpul puternicelor campionate din URSS, Khergiani a devenit maestru al sportului (1963), maestru al sportului de clasă internaţională (1967), de trei ori campion naţional în alpinism şi de numeroase ori campion la căţărare pe stâncă.


Micheil Khergiani (1932-1969) - sursa internet



A fost unul din cei mai populari alpinişti din perioada sovietică, atât în URSS cât şi pe plan internaţional, în memoria lui fiind botezate un vârf în lanţul Turkestan şi un mic corp ceresc (N3234). A murit în vara lui 1969, în urma unei căderi de pietre, pe faţa Su Alto (Dolomiţi).

Ani de zile, regiunea Svaneti a fost o zonă periculoasă, numeroşi drumeţi şi alpinişti străini fiind atacaţi cu armele şi jefuiţi. Abia după 2004 regiunea a devenit ceva mai liniştită, după ce câţiva şefi locali au fost arestaţi şi închişi.

Emblematic pentru regiunea Svaneti, sunt turnurile izolate de apărare din piatră, astăzi existând încă aproximativ 175 de astfel de turnuri, construite între secolele IX şi XIII.

Localitatea Usquili, Zemo Svaneti - sursa internet


Aici se află cel mai înalt vârf din Georgia (Shkhara, 5.068m) şi tot de aici, se pot urca faimoasele vârfuri Ushba (două sunt în Georgia, al treilea este pe graniţă). De altfel, numeroase alte vârfuri aflate pe graniţa ruso-georgiană pot fi atinse şi din Georgia: Donguz-Orun (4.454m), Shkelda (4.390m), Kavkaz (4.280m). Diferenţa faţă de accesul din Rusia constă în dificultatea rutelor.


10.


Plecarea spre vârful Kazbek se face, ca de obicei, cât mai devreme posibil. Ora 02.00 sau 03.00 dimineaţa este o oră rezonabilă de start.





Bineînţeles, pentru a nu orbecăi în căutarea potecii, pe morena gheţarului, este bine să o cunoaştem din timp, lucru ce se face în perioada de aclimatizare.


O dată ajunşi la baza gheţarului, ne legăm în coardă şi începem ascensiunea spre vârf, pe o pantă destul de înclinată (gheaţă dură la primele ore ale dimineţii!) care ne scoate în aproximativ două ore, la 4.500m altitudine, undeva la baza stâncilor.


Ora 05.30. Aproximativ 4.300m altitudine



De aici, ne băgăm printre câmpul de crevase şi după o traversare relativ lungă, în urcare, ajungem la baza culoarului care ne va scoate în şaua finală.

La primele ore ale dimineţii, zăpada este betonată şi poate viscoli la suprafaţă


Deşi pare scurtă, panta spre şaua finală este suficient de lungă (aprox. 5 lungimi) şi înclinată (30-40 grade) pentru a stoarce de vlagă un alpinist mai puţin pregătit fizic şi mental, ca să nu mai vorbim de neaclimatizare.


Mare atenţie să nu se termine gazul pe ultima sută de metri!


Şaua finală. Pare aproape?

11.


A vorbi despre Caucaz, nu înseamnă obligatoriu să vorbeşti despre Elbrus. Iar când spui Georgia, nu înseamnă obligatoriu să vorbeşti doar despre Kazbek.

Din tabăra de bază a lui Kazbek, se poate urca vârful Ortsveri (3.887m), care oferă şi un frumos perete nordic (gheaţă), foarte clar vizibil de la refugiu.


În plus, zona din jurul Stepantsmindei are numeroase chestii interesante: ciclim montan la peste 2.000m altitudine, rafting de gradul ww IV-V... asta ca să nu vorbim de Mont Chaukhi (3.842m), supranumit „Dolomiţii georgieni”, o faimoasă zonă de căţărare aflată vizavi de Kazbek.



Mt. Chaukhi (3.842m)

12.

Georgia este o ţară de frontieră, în inima Caucazului. Geografic este în Europa, dar politic undeva în afara ei.
Iar când toate astrele se aliniază şi situaţia politică locală o permite, este un obiectiv turistic de prima mână. Şi mai ales alpin!

PS:

între 23-30 august 2009, în cadrul agenţiei de aventură Rucksack, a fost organizată o tură blitz - de şapte zile, pentru ascensiunea vârfului Kazbek. Au participat: Radu Hera (Bucureşti), Dorian Filote (Bucureşti), Andrei Tică (Craiova) şi Marian Anghel (Galaţi).

Mai multe detalii despre ture, tabere şi expediţii similare, poţi afla pe http://www.rucksack.ro/

7 comentarii:

  1. Frumos, dar mai ales util articolul.
    Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo baieti! din articol parca parca ma arunc intr acolo...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc de felicitări.
    Caucazul georgian este frumos şi relativ uşor accesibil din România. Din acest motiv intenţionez ca în vara lui 2010 să organizez o nouă ieşire acolo.

    RăspundețiȘtergere
  4. Salutare Marian,

    Ma bucur ca ti-ai continuat pasiunea si ca esti sanatos, chiar nu mai stiam nimic de tine!

    Kobe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut Kobe,

    intr-adevar, nu am mai povestit de mult timp.

    Muntele, alpinismul si catararea sunt la locul lor, nu au disparut nici o clipa...

    Dar in ultimii ani am preferat sa merg mai mult pe munte, decat sa palavragesc la computer. De aceea, am devenit "invizibil" pe listele de discutii.

    Spor la cocotz!

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari MARIAN , cu asa oameni trebuie sa iesim in fata si sa cucerin "VARFURILE" ...:)
    Sa fii sanatos si sa ia grija si de burtica sotiei. Va pup. Sandel

    RăspundețiȘtergere