Catarare in muntii Vrancei

(www.rucksack.ro)

Munţii Vrancei sunt un obiectiv turistic destul de consacrat, cu faimoasele chei ale Tişiţei, cascada Putnei, Focul Viu de la Andreiaşu... şi alte zone interesante şi frumoase pentru drumeţie şi ciclism montan.

Pentru căţărare, în general roca este de slabă calitate, o gresie extrem de friabilă.

Au existat în zona Lepşa, pe versantul sudic (dinspre şosea) al Pietrei Ciutei (creastă stâncoasă, uşor identificabilă pe partea dreaptă a şoselei, chiar în localitate), câteva trasee de căţărare amenajate pentru vânătorii de munte. Cândva, acestea au fost marcate cu cifre la bază, cu vopsea roşie, în stilul caracteristic.

Piatra Ciutei (faţa estică)

Aceste trasee nu au nici o importanţă pentru căţărare, fiind pe o pantă înclinată, în care alternează stânca cu iarba şi copaci.

Dar dacă urcăm în continuarea acestor trasee, printre copaci, prindem creasta stâncoasă a Pietrei Ciutei care, după ceva vreme, ne va scoate în zona vârfului. Este o rută uşoară, cu pasaje elementare de căţărare (gr. 2/3 UIAA), dar pe care trebuie să fim atenţi la rocă şi prize. Să nu uităm, de asemenea, că sub noi se află şoseaua circulată de maşini!

Începând cu 1997-1998, Adrian Dimitriu - Maniacu (Galaţi) a început să frecventeze zona, privind-o cu ochii unui alpinist (era în perioada când activa ca alpinist şi nu doar ca motociclist, cum este cazul în prezent...). El a fost cel care,de altfel, a descris într-un număr al revistei de alpinism "Alpin Info", traseul "creasta Pietrei Ciutei".

În vara anului 1999, într-un weekend călduros, am plecat amândoi din Galaţi şi în aceeaşi zi, am deschis primul traseu de căţărare pe faţa estică a Pietrei Ciutei, botezat "Hornul Verde" (4+, 50m).

Traseul nu este dificil dar trebuie să fim atenţi la rocă şi mai ales, nu am lăsat în urmă nici o protecţie fixă, cu o singură excepţie: un piton intrat foarte bine, lăsat ca semn că totuşi cineva a trecut pe acolo.

După câţiva ani, am revenit în zonă pentru căţărare, la invitaţia lui Virgil Mâşlea - Virgulă.
El descoperise ascuns prin pădure, dincolo de apă, câteva turnuri interesante de căţărare (Turnurile Lepşei) şi ardea de nerăbdare să deschidem câteva linii acolo.

După două nopţi petrecute la el în cabană, rezultatul a fost destul de fructuos: un traseu deschis cap de coardă plus alte patru linii lungi, parcurse în manşă, cu intenţia de a le amenaja ulterior cu ancore.

În stilul caracteristic, traseul "Zburător" a fost parcurs cu mobile şi nu am lăsat nimic în urmă, cu excepţia unui piton - semn. Pasul cheie al traseului este în partea superioară, unde trebuie depăşită o mică surplombă pentru a se ieşi în creastă. Atenţie la rocă!

O listă completă cu traseele de căţărare existente în zona Lepşa, munţii Vrancei, este mai jos.

Piatra Ciutei


1. Zburător, 5+, 50m, mobile, Virgil Mâşlea, Marian Anghel, 2002;
2. Hornul Verde, 4+, 50m, mobile, Marian Anghel, Adrian Dimitriu, 1999;

Retragerea din Piatra Ciutei se face prin rapel pe după un bolovan mai proeminent (cordelină putrezită), pe partea opusă a peretelui. Apoi se coboară pe grohotiş până în şosea.

Turnul Mare (turnurile Lepşei)
(momentan, există doar liniile parcurse, urmează a fi amenajate cu ancore)

A. Faţa estică (din vâlcel)


1. Frodo, 6+, 30m, Virgil Mâşlea, 2002;
2. Fisura Bilbo, 6+, 30m, Virgil Mâşlea, 2002;

B. Muchia nordică (dinspre şosea)


1. Lolek, 7-, 30m, Virgil Mâşlea, 2002;
2. Bolek, 7-, 30m, Virgil Mâşlea, 2002.

Traseele din Vrancea, mai ales cele din Piatra Ciutei, sunt destul de spectaculoase, fiind deschise în stil "aventură".

Chiar dacă sunt scurte, orice repetare presupune pregătire (tehnică şi mentală) precum şi experienţă în parcurgerea traseelor de aventură, cu protecţii mobile şi rocă ceva mai "jucăuşă" (gresie).